Convertor tensiune cc – cc

Acest convertor de tensiune (si curent) cc – cc ridica o tensiune continua la aproximativ dublul ei si este util in mod deosebit pentru marirea tensiunii de iesire a bateriilor solare pana la nivelul cerut pentru incarcarea acumulatoarelor acide cu plumb sau a celor NiCd. Poate livra un curent de pana la 3A. Masurarile efectuate la curent de sarcina de 2A sunt prezentate in tabelul de la sfarsit. Tensiunea de iesire in gol este cu aproximativ 1 – 1.5V mai mare.
In descrierea care urmeaza s-a presupus ca tensiunea de intrare a circuitului este 12V si cea de iesire de 22V.
Tranzistoarele T2 si T3 conduc alternativ. Cand conduce T2, C10 se incarca pana la nivelul semnalului de intrare, prin T3 si D3. Cand T2 este blocat si T3 conduce, C9 se incarca in mod similar. Condensatorul C10 isi pastreaza sarcina, intrucat D3 previne descarcarea acestuia. Cum cele doua condensatoare se afla in serie, tensiunea de iesire este dublul tensiunii de intrare.

Datorita multiplelor inversari ale ambelor semnale, care urmeaza retelelor de intarziere, este imposibil ca T2 si T3 sa conduca simultan.
Condensatorul C1 constituie un tampon pentru tensiunea de intrare, astfel incat incarcarea acestuia sa fie constanta in ciuda variatiilor curentului absorbit de acest convertor de curent continuu.

Este esential ca D2, D3, T2 si T3 sa aiba o buna racire. Cel mai bine ar fi sa se monteze toate aceste componente pe un radiator comun.
Liniile ingrosate din schema convertorului de tensiune reprezinta traseele de curent mare, care trebuie sa fie cat mai scurte posibil, deoarece transporta un curent de 6A.
Un convertor de tensiune construit ingrijit poate avea un randament de 94% (la 22.2V si 1.8A).
Tensiunile de intrare si iesire la un curent de sarcina de 2 amperi sunt:
convertor cc valori

Schema convertor tensiune cc – cc

convertor tensiune cc

You may also like...

7 Responses

  1. gelu says:

    daca autorul mai are si alte scheme cum ar fi:convertor 12-220v150-200w il rog sa ataseze

    • Gogu electronistu says:

      La asemenea putere de ieşire trebuie folosit un trafo de ieşire, deci schema şi realizarea practică se complică. Rămâi interesat de schemă chiar şi în aceste condiţii? Dacă da, caut prin arhiva mea şi pun pe site o astfel de schemă.

  2. sebi says:

    salut, caut un convertor de la 220v alternativ la 9v continu.
    ma poate ajuta cineva?

    • Gogu electronistu says:

      Bună ziua! Ceea ce cauţi tu (220Vca -> 9Vcc) se numeşte de fapt sursă de alimentare şi este clasică: un transformator 220Vca > 10-11Vca/1A, o punte redresoare, un condensator de filtraj de 1000 sau 2200 micro la 25V şi un CI stabilizator seria 7812 (pentru un curent de max. 1A). Dacă ai nevoie de un curent mai mare de 1A, se dimensionează corespunzător piesele componente. Dacă vrei o schemă concretă mai dă-ne şi alte cerinţe: curent max. la ieşire, cât de bine să fie filtrată şi stabilizată tensiunea de 9V.

      • sebi says:

        pai mi-ar trebui cat de bine filtrata pt ca vreau sa o folosesc la un amplificator pt. chitara electrica si dak nu este bine filtrata se aude un sunet deranjant.
        si intensitatea ar fi intre 0.5 si 1 amper, tensiunea maxima de iesire ar fi intre 9 si 12v dar la 9v se aude cel mai bine.

        P.S: multumesc pt. ajutor

        • Gogu electronistu says:

          Scuze de întârziere a răspunsului, stau cam prost la capitolul timp liber.
          Mai întâi un pic de teorie (promit să fiu scurt şi la obiect):
          Considerăm cazul comun când avem un trafo de reţea alimentat la 220Vca; în secundar dă o tensiune U2, tot în Vca. Această tensiune va fi redresată cu o punte de 4 diode şi filtrată cu un condensator electrolitic. Problema este ce condensator punem, ce capacitate şi ce tensiune de lucru ? Tensiunea de lucru se alege mai mare cu 20% până la 40% mai mare decât tensiunea curentului continuu de după redresare (U2cc):
          U2cc=1,4142*U2ca-1,3 în volţi
          Formula nu e foarte exactă, dar în practică este suficientă.
          Deci, condensatorul se alege cu o tensiune nominală cuprinsă în intervalul 1,2*U2cc şi 1,4*U2cc.
          Mai rămâne de stabilit capacitatea; vom folosi tot o formulă aproximativă, ce va ţine cont de tensiunea U2cc (în V), curentul maxim cerut alimentatorului I2cc (în mA!) şi de factorul de ondulaţie maximă acceptat G (în procente); acesta este impus de tipul de montaj alimentat, de pretenţiile de filtrare a brumului reţelei.
          Practic, G se alege astfel:
          – etaj final audio G = 7..10%
          – preamplificator audio de semnale mari (sute mV, corecţie ton, volum) G = 3…5%
          – preamplificator semnale audio mici (mV, microfon) G = 0,5…1%

          Capacitatea C = (250*I2cc)/(U2cc*G) în microfarazi

          Exemplu practic:
          U2ca = 9 V
          I2cc = 1000 mA maxim
          G = 7% ales penru un etaj final

          U2cc = 1,4142*9-1,3 = 11,43 V

          tensiune nominală condensator, între 1,2*11,43=13,7 V şi 1,4*11,43=16,002 se alege valoare standard 16 V

          C=(250*1000)/(11,43*7)=3124,61

          se alege valoarea standard 3300 micro.

          Pentru ceea ce vrei tu, ar fi indicate următoarele piese:
          – trafo 220V/9V la 1A
          – punte redresoare din 4 diode 1N4001 (sau oricare echivalente)
          – condensator de filtraj 3300uF/16V
          – siguranţă fuzibilă 1AT, în serie cu secundarul trafo, înainte de puntea redesoare.

          Sper să te ajute aceste rânduri.
          Spor la treabă!

      • MARCEL says:

        Buna,
        As avea nevoie de ajutorul unui profesionist…Am un decodor digi,cu sursa de alimentare ORTP-739,la care toate tensiunile de iesire, sunt mai mari decat normal.
        As avea nevoie de schema exacta a sursei ,daca ai fi amabil sa mi-o trimiti…Mar ajuta mult, si de asemenea, explica-mi daca se poate, ce e cu tensiunile mari..
        Multumesc mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *